Aici sunt două dintre locurile mele de odihnă și de creativă neodihnă. Unul e despre scrisul care m-a însoțit mereu, care a luat și forma unor cărți tipărite, iar celălalt despre o dragoste mai recentă: arta veche japoneză kintsugi, care mă încântă, mă vindecă și mă învață despre asumare, vindecare și frumusețea perfectă a imperfecțiunii.
KINTSUGI este o artă veche japoneză de reparare a obiectelor sparte din ceramică, cu lac pudrat sau amestecat cu pulbere de aur, argint sau platină. Spargerea și zonele de reparație nu se ascund, lăsându-le să facă astfel parte din istoria acelui obiect, care dobândește o nouă forță, o nouă identitate, o nouă estetică. Rupturile, fractura, spargerile fac parte din viața noastră zilnică. Unele sunt reale, practice, altele sunt metaforice. Avem cutremure de pământ, dar și inimi frânte, vise zdrobite, iluzii zdruncinate, încredere fisurată. După fiecare încercăm să ne adunăm bucată cu bucată.
Având kintsugi în viața noastră, ne încurajăm să trecem prin ceea ce credeam că nu am putea vreodată să suportăm. Rana noastră poate fi cu adevărat inițiatică. Cu răbdare, cu mințile și inimile deschise, o putem transforma în aur, ca într-un adevărat proces alchimic. Trecem prin supărări adânci și disperări ca apoi să ajungem să experimentăm un sentiment extraordinar al sensului, reînnoindu-ne și reinventându-ne. Purtându-ne la vedere, cu mândrie și cu grație, cicatricile noastre frumoase de aur. Este câte o fisură în toate… și pe acolo intră Lumina. Apoi așa putem și noi dărui mai departe lumină. Se spune că inimile se frâng… și se frâng… până se vor deschide.
SCRIU despre iubirea care nu se demodează niciodată, despre frumusețea agățată discret de toate lucrurile și de toate zilele, despre tristeți, întrebări și așteptări prea lungi, despre vindecare, iertare, neiertare, toate pe drumul lor plin de culori către liniștirea inimilor.
Scriu despre senzații, percepții și multe culori amestecate cu emoții. Scrisul meu arată de fapt cum se pot înmulți nuanțele posibile ale relației dintre un stimul și sentimentul pe care îl declanșează. Uneori cam bizar, alteori fantezist. În cărțile mele strecor și simplitatea, sublimul, care le rafinează pe toate.
Scrisul meu e tocmai căutarea, de cele mai multe ori și regăsirea lor. Când scriu, Cineva, de undeva, mă călăuzește și mă ajută. Nu mult, dar foarte intens și la momentul potrivit. Aceste clipe sunt destul de imprevizibile, dar foarte prețioase pentru mine. Sper că și pentru cititorii mei.