Îmi plac deosebit de mult oamenii în care coexistă blândețea și tandrețea împreună cu forța și determinarea.
Există flori care nu se frâng în vântul puternic. Există şi o delicatețe care nu se frânge niciodată în nimic… Petalele delicate doar cad nefrânte, plutind uşor în adiere sau în furtună… Florile de cireş au o imagine trecătoare, dar au o anume plinătate chiar înainte de a cădea, într-o senzație a puterii vieții și a anotimpurilor.
Mă gândesc acum la flori delicate şi puternice în lumina de aur a Lunii. Nu de argint nocturn, ci de aur, împrumutată delicat de la Soare, pentru o strălucire blândă şi fără de sfârşit în gânduri. Sublimul şi forța conviețuind într-o armonie uimitoare şi totuşi firească.
Haiku sublim japonez:
“Cei doi, priviţi de departe,
parcă vorbesc aprins despre flori de cireş;
dar în adâncul inimii
ascund şi altfel de simţiri.”
(Li no Tsurayuki 872-945)
